Informații generale privind implementarea SDL prin intermediul LEADER
SDL= Strategia de Dezvoltare Locală este documentul de referinţă al Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), document aprobat de finanţatori (Uniunea Europeana, Guvernul României prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020) pentru implementare în teritoriul specific fiecărui GAL.
LEADER =Programul LEADER (Liaison Entre Actions de Developpment de I’Economie Rurale) face parte din iniţiativele comunitare ale Uniunii Europene.
Această iniţiativă s-a născut cu ocazia reformei Fondurilor structurale din 1989. Fiecare iniţiativă are ca scop să experimenteze metodele şi ideile privind problemele de cheie ale statelor membre pentru a putea rectifica şi îmbogăţii politicile generale. Ca şi resursă a Uniunii Europene apare 1991 care atunci acorda sprijin financiar teritorilor care nu sunt acoperite de planurile de dezvoltare ale statelor membre dar dezvoltarea lor reprezintă interesele Uniunii Europene si a celor mai subdezvoltate regiuni.
Azi funcţionarea programului a depăşit conceptul de dezvoltare economică a spaţiului rural, de a lungul împlementării s-au format parteneriate, reţele care intensifică sentimentul de apartenenţă, dispoziţia de a colabora şi participarea în viaţa publică. Programul LEADER+ este o parte a politicii de dezvoltare rurală care reprezintă cel de al doilea pilon al Politicii Agricole Comunitare.
Descrierea generală a măsuri 19-LEADER
Abordarea LEADER urmărește aceleași obiective generale și specifice ale Politici Agricole Comune ale U.E. și ale PNDR și presupune dezvoltarea comunităților locale într-o manieră specifică, adaptat nevoilor și priorităților acestora.
Valoarea adăugată a abordării LEADER derivă din acele inițiative locale care combină soluții ce răspund problematicii existente la nivelul comunităților locale, reflectate în acțiuni specifice acestor nevoi.