Informații generale

Informații generale privind implementarea SDL prin intermediul LEADER

Despre Programul LEADER

Programul LEADER este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). PNDR este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Abordarea LEADER
Programul LEADER a apărut în 1990, când, programele publice pentru dezvoltare rurală din multe ţări erau limitate în ceea ce priveşte obiectivul intervenţiilor lor, fiind administrate într-un mod tradiţional de „sus în jos” (de la nivel central spre cel local).
În decursul timpului, la nivel comunitar s-au derulat trei generații de LEADER:
LEADER I „Faza de iniţiere”, derulat în perioada 1991-1994;
LEADER II „Faza de generalizare”, perioada 1994-1999;
LEADER+ „Faza de consolidare”, perioada 2000-2006.
Începând cu 2007, abordarea LEADER a fost integrată în politica globală de dezvoltare rurală a UE.
LEADER a fost lansat cu scopul de a ameliora potențialul de dezvoltare a zonelor rurale, prin exploatarea initiațivelor și competențelor locale, prin promovarea dobândirii de cunoștințe privind dezvoltarea locală integrată și prin răspândirea acestor cunoștinte în alte zone rurale.
În perioada 2014 -2020, LEADER a făcut parte, în mod obligatoriu, din toate programele de dezvoltare rurală.
În Romania, construcția acestui tip de parteneriat public-privat a fost sprijinită începând cu anul 2011 prin Axa 4–LEADER din cadrul PNDR 2007 – 2013, ulterior prin măsura 19-LEADER din PNDR 2014 – 2020, iar acum prin intermediul DR 36 din cadrul PS PAC 2023 – 2027, fiind denumită LEADER – Dezvoltare Locală Plasată Sub Responsabilitatea Comunității (DLRC).

Programul LEADER se bazează pe combinarea anumitor caracteristici, astfel:
Abordare teritorială (utilizarea eficientă a resurselor locale din cadrul unei zone teritoriale specifice,  desfăşurarea de activităţi integrate şi crearea unei viziuni comune);
Abordare partenerială (realizarea unui parteneriat public-privat interesat în dezvoltarea zonei, denumit Grup de Acţiune Locală);
Abordare de jos în sus (participarea activă a populaţiei locale la planificarea, luarea deciziilor şi implementarea strategiilor necesare dezvoltării zonei);
Abordarea integrată şi multisectorială a strategiilor bazate pe interacţiunea partenerilor din toate sectoarele economiei locale, pentru a planifica şi pune în comun problemele din mediul rural;
Inovaţie şi experimentare (căutarea de răspunsuri noi la problemele existente ale dezvoltării rurale);
Accent pe cooperare;
Interconectarea parteneriatelor locale.

Strategia de Dezvoltare Locală (SDL), este documentul de referinţă al Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), document aprobat de finanțatori (Uniunea Europeana, Guvernul României prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală/Planul Național Strategic) pentru implementare în teritoriul specific fiecărui GAL.
Începând cu perioada de programare 2023-2027, în România există 2 tipuri de SDL:

  • Monofond;
  • Multifond.

Strategia de Dezvoltare Locală a Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Belcești-Focuri, autorizată de AM PNDR prin autorizația 188 /2024 este o strategie multifond, fiind finanțată atât din FEADR cât și din FSE+.
Echipa GAL elaborează documentele și procedurile de lucru, în conformitate cu cerințele finanțatorilor, le agrează la nivelul parteneriatului și le transmite spre aprobare către AMPS/AFIR/MIPE/OIR. Ulterior aprobării, acestea se publică pe site-ul GAL.
GAL desfășoară activități de animare/diseminare a informațiilor în teritoriu cu scopul de a face cunoscut oportunitățile de finanțare și posibilități de dezvoltare la nivelul comunității teritoriale.
 
Implementarea SDL presupune:

  • Consolidarea capacității actorilor locali de a dezvolta și implementa operațiuni, inclusiv consilierea acestora;
  • Realizarea de activități de animare/promovare în teritoriu;
  • Elaborarea ghiduri și proceduri de lucru;
  • Pregătirea și publicarea apelurilor de selecție;
  • Evaluarea cererilor de finanțare depuse;
  • Selectarea proiectelor și transmiterea acestora către AFIR/MIPE;
  • Verificarea menținerii criteriilor de eligibilitate și selecție ale proiectelor selectate de GAL pe întreaga perioadă de implementare;
  • Verificarea cererilor de plată depuse de beneficiari;
  • Monitorizarea progreselor înregistrate în direcția atingerii obiectivelor strategiei;
  • Evaluarea implementării strategiei;
  • Raportări specifice;
  • Diseminare/promovare/bune practici.
To top